The Boys Are back in Town!

Bucuresti, 25 aprilie 2008
După mai bine de un an şi jumătate de la ultimul concert de club, , formaţia de punk-rock autohton E.M.I.L. a hotărât să se întoarcă. Pentru început, exclusiv pe scena bucureşteană.

Pe 25 aprilie, de la ora 20:00, clubul Fabrica (Str. 11 iunie nr. 50) din Bucureşti vă invită la un concert în care trupa E.M.I.L. ne arată ce a mai făcut în anul care a trecut.

Preţul unui bilet este de 20 lei, înainte de concert, acestea fiind disponibile în reţeaua de magazine Diverta începând cu 1 aprilie, şi 30 de lei, în ziua evenimentului.

Ora de Punk

In ultimii ani, in Romania, au inceput sa vina tot felul de trupe mari, din cam toate genurile. Punk-ul a fost si el reprezentat prin concertele unor nume mari (Nofx, Sick of it All, Strike Anywhere, 3 Feet Smaller), iar cat de curand vom vedea Ignite si Vanilla Sky. Cu toate astea, publicul nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor organizatorilor, unul din motive fiind acela ca nu este obisnuit cu astfel de evenimente. Lucrul asta ne-a determinat pe mine si alti doi prieteni sa punem bazele unui proiect ce are ca scop largirea si fidelizarea publicului ascultator de punk: Ora de Punk.

Ora de Punk consta in concerte cu diferite formatii de punk, hardcore, ska, emo romanesti si, de ce nu, chiar si de-afara. Avantajul este ca se va tine devreme, in jurul orei 19:00, deci, implicit se va termina devreme, astfel incat oricine sa poata veni, iar pretul… mai mult decat de bun simt… 4 (patru) lei. Sincer, nu vad nici un motiv pentru care cineva interesat de muzica asta sa nu se prezinte acolo, iar cei curiosi nu au absolut nimic de pierdut.

(primul concert va avea loc pe 8 aprilie… mai multe detalii cat de curand)

No border fest #4

Pennywise gives you a Reason to Believe

Nu cred ca se poate indoi cineva de faptul ca Pennywise este o trupa reperezentativa pentru punk-ul anilor 90. Crescuti cu trupe ca Black Flag, Minor Threat sau Bad Religion, Pennywise au fost o constanta in scena muzicala, oferind, album dupa album, un punk rock de calitate cu texte ce ataca sistemul de valori american, violenta excesiva in randul tinerilor, mass-media corupta, razboaiele din Irak si Afganistan printre o gramada de alte probleme ale societatii precum si piese ce indeamna la lupta pentru combaterea acestor probleme.

Al noualea album, Reason to Believe, aparut ieri, 24 martie 2008, nu se lasa mai prejos. Inca de la prima piesa se recunoaste stilul inconfundabil Pennywise… tonul grav al chitarii, tobele rapide si vocea de cele mai mule ori la limita dintre melodic si rastit sunt caracteristici ce se regasesc si pe Reason to Believe. Mesajul albumului este, deasemenea, tipic: nerenuntarea la lupta pentru o viata mai buna. In plus, sunt convins ca presedintele Bush i-ar uri din tot sufletul (si) pentru albumul asta… desi tema razboilului si a luptei anti-terorism prin terorism nu mai este prezenta, clasa politica americana este dur criticata. Nu vad un potential comercial al acestui album, fiind dedicat fanilor genului. Piese ce ies in evidenta sunt The Western Wall, Confusion, Affliction, Brag, Exaggerate & Lie si Die for You.

Desi nu este cel mai bun album Pennywise, Reason to Believe merita toata atentia.

Ora Pamantului

In spiritul postului anterior, va propun sa luati parte la o campanie ecologica ce vrea sa traga un semnal de alarma asupra consumul excesiv si uneori abuziv de resurse ale planetei.

Ce trebuie sa faceti este sa va alaturati altor cateva milioane de persoane si institutii din intreaga lume si sa stingeti lumina si sa opriti orice consumator de energie sambata, 29 martie 2008 intre orele 20:00 si 21:00. Asta e, stati o ora pe intuneric… considerati ca s-a taiat curentul.

Pentru mai multe detalii la http://www.ecomagazin.ro/ora-pamantului si nu ar fi rau sa urmariti clipul urmator:

The Will, The Message

Ce este punk-ul si ce vrea el? Majoritatea ar zice ca este o muzica aiurea, haotica, ce promoveaza violenta, consumul de alcool si droguri, vagabondajul, incultura si alte chestii asemanatoare. Nu stiu daca se poate spune ceva mai fals de atat. Cine are parerea asta inseamna ca nu a ascultat niciodata vre-un album, sau macar o piesa, si daca e intrebat daca stie vreo trupa care sa cante punk nu are nici un raspuns. Intr-o oarecare masura e de inteles atitudinea majoritatii pentru ca nu poate cineva sa nege ca exista punkeri care beau, se bat etc… dar stiti cum e, daca pe o masa sunt o suta de bile verzi si una rosie, toti o vad pe aia rosie. Dar in aceeasi masuara exista si rockeri betivi, houseri drogati si rapperi violenti. E absurd sa generalizezi. Cei care au mai dat de punk pe undeva l-au gasit respingator datorita numelor formatiilor, albumelor sau pieselor facandu-si pareri inainte sa vada despre ce e vorba.

Punk-ul a aparut ca o alternativa la rock-ul anilor 70 avand la baza ideea ca oricine se poate apuca de cantat si ca cei din formatie nu sunt cu nimic mai presus decat cei din public. De aceea, din punct de vedere muzical, punk-ul era un rock’n'roll simplificat si mult mai zgomotos. Textele pieselor exprimau ideea de libertate in gandire si exprimare, iar apoi, nu foarte tarziu, s-a ajuns la revolta impotriva unor reguli ale societatii in ideea ca fiecare om are propria personalitate si nu i se poate impune cum sa gandeasca, cum sa se imbrace, ce sa manance etc. si ca fiecare are dreptul sa aleaga ce vrea sa faca cu viata lui. atata timp cat integritatea fizica si morala a altor persoane nu este afectata. Toate astea se reflecta si in stilul vestimentar neglijent, indiferent la moda anilor respectivi si chiar socant si ostentativ. Evident ca marea parte a societatii, conservatoare fiind, nu a acceptat noua miscare.

Lucrurile nu s-au oprit aici, insa, si ideile de mai sus au fost extrapolate la nivel politico-social. Erau aparate drepturile minoritatilor, egalitatea intre oameni, era criticata autoritatea de stat si condamnau ideile preconcepute, conservatorismul, abuzurile politiei si armatei, diferentele intre clase sociale, violenta si ura gratuita. De multe ori punk-ul era asociat cu anarhismul (sunt multe lucruri de zis depsre punk si anarhism).

Revin acum la anul 2008. Desi scena punk, prin intrarea in mainstream, nu mai este la fel de socanta ca in trecut, sistemul de valori s-a pastrat. Anti-violenta, anti-razboi, anti-rasism sunt idei promovate de toate trupele de punk, indiferent daca sunt hardcore, pop-punk, ska-punk sau emo, mainstream sau underground. Scena punk nu a ramas indiferenta nici la probemele actuale ale planetei. Saracia, poluarea, razboaiele, lupta din ce in ce mai dura pentru bani, careia cad victime oameni nevinovati, politicieni care vor putere cu orice pret uitand de nevoile oamenilor sunt subiecte ce se regasesc in marea parte a pieselor. Mai mult de atat, trupele sustin organizatii de genul Food Not Bombs, Greenpeace sau PETA explicand ca depinde de fiecare dintre noi sa incercam sa facem lumea mai buna si mai curata si ca cel mai mic gest conteaza.

In concluzie, ce vor punkerii? O lume in care fiecare sa se simta bine cu el insusi si cu ceilalti, sa ii acceptam pe cei din jur, o lume in care sa nu existe diferente intre “rase”, clase sociale, o lume in care sa nu existe ura, razboi, invidie, o lume fara violenta, o lume in care oamenii sa gandeasca pentru ei (nu sa-i lase pe altii sa o faca in locul lor), o lume in care fiecare dintre noi sa se simta bine, fara nici un fel de amenintare.

O lume mai buna.

Punk Rock Show la radio

Si-a imaginat cineva ca va putea vreodata sa asculte la radio in Romania trupe ca Black Flag sau Circle Jerks? Sau ca trupele romanesti de punk vor putea fi ascultate la radio?

Ei bine, chestia asta se intampla de ceva timp la emisiunea Punk Rock Show in fiecare marti noapte la City FM (106,2MHz sau online www.cityfm.ro) de la ora 00:00. De la trupe vechi, inca de la inceputurile punk-ului, ca Ramones, Clash, Bad Brains etc. pana la cele mai tinere, de la underground pana la cele mai cunoscute, de la ska pana la hardcore, sunt toate prezente in Punk Rock Show. Pe langa un playlist ce nu puteti auzi in alta parte, sunt oferite si informatii despre trupe, sunt prezentate cele mai noi aparitii si, un lucru foarte important, sunt promovate formatiile romanesti. Tot aici puteti afla de evenimentele si concertele ce urmeaza sa aiba loc.

Prezentatorul si producatorul emisiunii este DJ Hefe, unul din cei mai mari iubitori de punk pe care ii cunosc. Datorita lui ati putut vedea Nofx, Strike Anywhere, La Plebe, Sick Of It All sau Deftones in Romania.

In concluzie, orice ascultator de punk are toate motivele sa dea pe City FM marti noapte la ora 00:00, iar cei ce nu sunt familiarizati cu genul au ocazia sa afle lucruri noi.

Punk Rock Classics

La vederea titlului articolului probabil ca v-ati gandit ca este vorba de punk-ul anilor 70-80 cu formatiile si albumele de atunci. Sa nu ma intelegeti gresit, nu zic trupe ca Ramones, Clash, Dead Kennedys sau Black Flag nu ar fi avut vreun rol. Sau ca perioada aia nu a contat. Ar fi cel mai stupid lucru sa zic asa ceva si cred ca mi-as inchide blogul instant. Ceea ce vreau sa fac este sa prezint albumele care au contat, care au avut ceva de spus dupa 1990 si care, avand in vedere ca suntem in 2008, pot fi considerate deja clasice. Este adevarat ca majoritatea vor fi albume din mainstream (comerciale, cum ar zice unii) si anul 1994 este, poate, cel mai reprezentat. Asta din cauza ca in anii 90 punk-ul a suferit o mare transformare: a intrat in mainstream, a captat atentia caselor de discuri, televiziunilor si implicit a publicului larg. Daca a fost un lucru bun sau rau e o cu totul alta discutie. Nu am vazut nicaieri o selectie de astfel de albume dupa care sa ma orientez, prin urmare am tratat cazul si cu subiectivism, unele albume putand fi contestate ca fiind clasice si la fel de posibil este sa fi omis ceva. Oricum, daca va fi cazul, voi face completari, iar daca aveti propuneri sunteti invitatii mei.

Bad Religion. Nu intamplator incep cu Bad Religion. Suffer, din 1988 este practic albumul care a adus un nou sound in punk si din care s-au inspirat majoritatea trupelor de punk din 90 pana in ziua de azi. Fat Mike (Nofx) spune despre Suffer ca e “the album that changed everything”. Stiu ca am zis ca iau in considerare albume de dupa 1990, dar fiind vorba de Bad Religion, fac oricand exceptii. Suffer nu este singurul clasic de la Bad Religion. No Control (1989), Against the Grain (1990), Generator (1992), Recipe for Hate (1993) si Stranger than Fiction (1994) sunt albume reprezentative ale perioadei respective, fapt recunoscut atat de ascultatori cat si de critici si presa.

Offspring, Smash (1994) este primul si singurul album din istorie care a vandut peste 10 milioane de copii fiind la o casa independenta de discuri. Ma intreb daca mai e cineva care sa nu stie piesele Come Out and Play sau Self Esteem. Daca vreti sa dati vina pe ceva pentru faptul ca punk-ul e in mainstream…. dati vina pe Smash.

Green Day, Dookie (1994). Nu American Idiot, ci Dookie. Basket Case, Longview, When I Come Around…. piese vor ramane in viata inca mult timp de-acum inainte.

Rancid, …And Out Come the Wolves (1995). Imi vine greu sa zic ca asta e cel mai bun album Rancid, dar este o piesa de rezistenta a anilor 90. La fel de important, dar cu un succes comercial mai mic, este Let’s Go (1994)

Nofx, Punk in Drublic (1994), este considerat de multi a fi cel mai bun album al lor… dar la fel ca la Rancid, e greu de precizat si parerile sunt impartite. Ma intreb cum ar fi sunat albumul asta daca Nofx ar fi acceptat oferta de 2 milioane de dolari de la o casa mare de discuri (nu dau nume… inca).

Pennywise, Unknown Road (1993). Pennywise e una din primele trupe de skate-punk, nerenuntand, totusi, la versurile cu teme socio-politice.

Propagandhi, How to Clean Everything (1993) le are cam pe toate: constiinta sociala, umor, versuri inteligente, mesaj, nerv, viteza…

Die Toten Hosen, Opium Furs Volk (1996). Formatia nemteasca este o legenda vie a muzicii europene, iar acest album nu a facut decat sa le consolideze pozitia.

Anti-Flag, Die for Your Government (1996). Ce fac din Die for Your Government un clasic sunt piesele You’ve Got to Die for Your Government, Punk by the Book si Fuck Police Brutality.

No Use for a Name, Leche con Carne (1995). No Use e singura trupa de la Fat Wreck Chords care a avut videoclip difuzat pe MTV, o piesa chiar de pe Leche con Carne. Nu pentru mult timp, dar au avut.

Sublime, Sublime (1996) nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare, fiind, probabil, cel mai important nume din ska in ultimii 20 de ani.

Cam astea sunt albumele propuse de mine pana acum. Le voi detalia pe fiecare in parte in viitor.

Good Riddance remain in memory

Astazi este data lansarii ultimului material discografic Good Riddance…. Good Riddance remain in memory – The final show. De ce se numeste asa? Remain in memory pentru ca este ultimul lor album din cariera si The final show pentru ca albumul consta in inregistrarea ultimului lor concert.

Good Riddance s-au format in Santa Cruz, California si au scos primul lor demo, Loaded for Bear in 1990, avand ca influente trupe ca Bad Religion, T.S.O.L., Dead Kennedys, Adolescents sau Black Flag . Primul material oficial scos, dupa trei ani, la Little Deputy Records, este EP-ul Gidget, iar in 1994 au semnat cu Fat Wreck Chords. Primul album, For God and Country, apare in 1995, fiind urmat de alte sase albume, toate la Fat Wreck Chords, un album de coveruri scos la atunci proaspat infiintata casa de discuri a solistului Russ Rankin, Lorelei Records, cateva EP-uri si split-uri cu alte trupe ca Kill Your Idols, Ignite, Ill Repute. In 2006 apare ultimul album de studio, My Republic, iar in 2007 formatia se desparte din motive personale, dar nu inainte de a oferi un ultim concert din cariera de peste 15 ani a trupei: The Final Show. Concertul a avut loc in Santa Cruz pe 27 mai 2007, a fost sold out si ca invitati i-au avut pe Smoke or Fire si No Trigger.

Albumul consta in inregistrarea intregului concert, cum spuneam si mai sus, de la prima pana la ultima piesa, fara modificari ulterioare in studio, astfel incat energia din sala este captata perfect, facandu-te sa-ti doresti sa fi fost acolo. Nu este numai un live, ci si o compilatie, un fel de “best of”. Sunt incluse cele mai cunoscute piese ale lor (Heresy, Hypocrisy and Revenge, Yesterday’s Headlines, United Cigar, Darkest Days, One for the Braves, Steps, Mother Superior), favorite ale membrilor si piese neincluse pe albume (21 Guns, Not So Bad, 30 Day Wonder). Ca o mentiune personala, sunt si cateva din piesele mele preferate Good Riddance, pe care chiar le recomand: More Depalma, Less Fellini, Think of Me, Out of Mind, Libertine, Pisces/Almost Home. Piesa de final, Waste (despre drepturile animalelor), poate fi privita ca un ultim mesaj transmis fanilor, Good Riddance fiind reunoscuti ca unii din cei mai mari sustinatori ai organizatiei PETA (People for Ethical Treatment of Animals). Totusi, are si cateva minusuri: 1) este ultimul album Good Riddance, 2) desi are 31 de piese si este reprezentat fiecare album al lor, mai multe piese n-ar fi stricat si 3) sunt doar doua piese de pe ultimele doua albume, Bound by Ties of Blood and Affection si My Republic.

In concluzie, o sa spun si eu ce spun si altii: este un “must have” pentru orice ascultator de punk. Good Riddance raman in memorie ca fiind una din cele mai bune formatii de hardcore-punk a ultimilor 15 ani.

Welcome to the Black Parade

My Chemical Romance? The Black Parade? Emo. Asa ar zice cineva care nu a ascultat acest album, sau care nu i-a acordat atentia necesara. Ce face deosebit acest album este… intregul album, in sine. La fel ca si American Idiot (Green Day) sau The Wall (Pink Floyd), The Black Parade este un album-concept in care sunt prezentate ultimele clipe de viata ale unui tanar si starile prin care trece acesta inainte de moarte.

Prima piesa, intitulata sugestiv The End te introduce in atmosfera trista a albumului (Now come on, come all, to this tragic affair).  In urmatoarele doua piese, ceva mai alerte, personajul constientizeaza ca a sosit momentul sfarsitului vietii, in care a fost trist si singur (Have you heard the news that you’re dead?/No one ever had much nice to say/I think they never liked you anyway, And without you is how I disappear). Apoi apar amintiri din timpul vietii, sentimente de regret si resemnare, sentimente cntradictorii intre durere si bucurie ca paraseste aceasta lume, o ultima dorinta si cuvinte adresate mamei sale. Albumul se termina intr-o nota usor optimista (I am not afraid to keep on living, I am not afraid to walk this world alone) cu piesa Famous Last Words.

 

 

In spatele acestei povesti se ascund, insa, critici la adresa moralitatii, razboiului si societatii din ziua de azi, transmitand mesajul ca nu mai e nici o speranta…

Ascultand The Black Parade nu prea ai cum sa te plictisesti, fiecare piesa fiind cantata diferit si aranjate astfel incat albumul sa para un tot unitar. De vina este producatorul albumului, Rob Cavallo, care a produs albumele Green Day de la Dookie pana la bine-cunoscutul American Idiot. Tonul vocii si linia melodica te pun in pielea personajului, “obligandu-te” sa asculti piesa dupa piesa pana la sfarsit, iar instrumental se simt influente Queen si Iron Maiden, fapt recunoscut si de membrii trupei.