The writing’s on the wall, but no one cares at all…….

De ce ascult eu aceeasi piesa in continuu? Pai, de unde sa incep? S-ar putea zice ca sunt eu nebun, dar nu sunt singurul. Mai stiu persoane care pur si simplu nu se pot desparti de piesa asta.
In primul rand este vorba de No Use For A Name. No Use For A Name este o formatie pentru care nu prea exista cuvinte. Cred ca de-aia se si numeste asa. Piesa care a creeat haos in capul meu este Biggest Lie. Face parte de pe viitorul album, The Feel Good Record of The Year ce urmeaza sa apara pe 1 aprilie 2008. Ce este asa tare la ea? TOTUL! Este, dupa cum au anuntat si ei, o combinatie extrem de reusita intre stilul lor vechi, de pe primele albume si cel al celor scoase dupa 1997. Se regasesc elemente de hardcore-punk si skate-punk al perioadei 94-95, solouri marca Bad Religion, o melodicitate ce face invidios orice solist vocal din orice gen muzical, cantata in acelasi timp in forta, doua voci ce se completeaza perfect, versuri cu teme sociale care nu au cum sa nu-ti transmita nimic. Tony Sly, solistul si compozitorul trupei, stie mai bine ca oricine sa puna versuri pe muzica astfel incat sa transmita emotii ce fac sa se ridice parul pe tine, Matt Riddle s-a reinventat pe sine la bass oferind o linie geniala ce poate fi ascultata si independent de restul intrumentelor, riffuri de chitara ce amintesc de Nofx – Punk In Drublic si tobe drepte si foarte rapide, in stilul lor caracteristic… toate astea in nici 2 minute. Este reteta punk-rockului ideal. Scurta, rapida, plina de energie, cu mesaj puternic, clar si inteligent spus. Sunt putine trupe care mai fac asa ceva in ziua de azi, si No Use For A Name este una din ele.
Este evident ca asta va fi The Record Of The Year… The Feel Good Record Of The Year. Mai revin asupra subiectului No Use.

…….we believe the biggest lie.