Cand am aflat ca Jim Lindberg nu va mai face parte din Pennywise, mi-am zis ca s-a termiat cu trupa asta, indiferent cine urma sa-l inlociuasca. Nici aflarea vestii va fi inlocuit cu Zoli Teglas, solistul trupei Ignite, care, dealtfel, este nu numai un foarte bun solist, ci si un nume de rezonanta in lumea hardcore-punk-ului, nu m-a miscat in vreun fel. Este foarte greu pentru orice formatie sa isi schimbe vocalul, mai ales daca activeaza de peste 20 de ani, si daca pentru mine, ca ascultator, a fost greu sa ma impac cu o schimbare ca asta, nu imi imaginez ce a insemnat pentru ei.
E nevoie de foarte mult curaj sa faci o schimbare ca asta si sa continui la acelasi nivel ca pana acum, si Pennywise se pare ca il au. De curand au lansat un nou album, All Or Nothing, primul cu noua voce. Am zis sa-i dau o ascultare, asa, de dragul a ceea ce a fost Pennywise odata, asteptandu-ma, oarecum la o dezamagire. Dezamagire in sensul ca oricat de bine ar canta Zoli, Pennywise nu va mai fi la fel fara Jim. Pun albumul pe player, dau play. Prima piesa, All or nothing… intro marca Pennywise. Cum se termina intro-ul, ritmul se schimba, tobele prind viteza, piesa debordeaza cu energie si imi amintesc brusc de ce ascult Pennywise, de fapt. “What’s the fucking problem with this world today?” zice si Zoli. Desi constient ca nu e Jim, constient ca motivul pentru care ascultam acest album pentru prima oara e ca sa vad cum e la voce, mai multe sanse sanse aveam sa ma gandesc la ce a mancat Crudu intre orele 9:35 si 9:39 decat la cum e Zoli fata de Jim. Suna extraordinar de bine, se integreaza perfect in stilul Pennywise. Pun pariu ca asculta si fredona Pennywise in timp ce facea curat prin casa 🙂 In continuare, piesa cu piesa, aveam sa fiu din ce in ce mai captivat de acest album.  Unul din cele mai rapide si intense albume aparute in ultimul timp. In acelasi timp este foarte melodios. Daca ar fi sa exemplific, ar insemna sa insir cele 14 piese ale albumului.
Ma bucur foarte tare ca l-au ales pe Zoltan la voce, iar comparatia cu Jim Lindberg nu isi are rostul, nu pentru ca ar fi mai bun sau mai slab, ci pentru ca face o treaba atat de buna incat pare a fi o alegere fireasca. Au aratat ca ei sunt Pennywise, nu Jim & friends, si chiar daca un membru al formatiei a ales sa nu mai faca parte din echipa, fie el si solistul, nu este motiv sa se opreasca, ci dimpotriva, sa mearga inainte indiferent de greutati… exact cum au tot spus pana acum si cum, parca mai mult ca niciodata, pe All or nothing, mesajul asta e prezent. Daca stau bine sa ma gandesc, era si normal. In cel mai greu moment al lor, moment ce ar fi devastat orice alta trupa, ei au mers inainte, gandindu-se nu la trecut, ci la prezent si la viitor, au crezut in ei, ca trupa, au riscat si parerea mea e ca au castigat 🙂 Cred ca de-aia si mesajul albumului, per total, e unul nu numai pozitiv, ci te activeaza, te face sa simti ca traiesti, ca merita sa traiesti si daca simti ca nu ai pentru ce… iti reamintesti ca traiesti pentru tine si e de ajuns :). Cine sufera de depresii… sa arunce la gunoi pastilele, sa nu mai umble pe la psihiatri. Mai bine isi cumpara ultimul Pennywise, sa-l asculte si apoi sa-l asculte iar.
Cu riscul de a ma grabi sa spun asta, desi nu cred, de muuuult nu am mai ascultat un album punk rock atat de bun, atat de plin de emotie si de energie. Se pare ca tot veteranii, astia batranii, trebuie sa vina sa arate cum se face 🙂 Sper ca acest album sa inspire pe cat mai multi si sa auzim numai de bine. Pana una-alta… Let us hear your voice 🙂
Punk Rock Blog 